Valuri de amintiri

Despre cartea mea publicată în această toamnă scrie aici:

http://evenimenteeditoriale.blogspot.ro/2016/10/valuri-de-amintiri.html

Poveste

Am cunoscut cândva

o fetiţă cuminte.

Nu prea stătea unde

i se spunea.

Dacă i se explica

de ce trebuie să stea acolo,

putea să aştepte

ore întregi.

Nu ştia cine e Stalin

(a aflat mai târziu),

dar rupsese din cartea aceea cu foi fine

pagina cu fotografia lui Stalin.

Era color.

Când a certat-o tata, a înţeles.

De atunci, cărţile din bibliotecă

au rămas în cea mai bună stare.

Le răsfoia (nu ştia să citească ),

dar le mângâia

şi le aşeza la locul lor.

Albumul

Am regăsit albumul

primit spre păstrare.

Mi l-a dat mama atunci când

„m-am făcut mare”.

Mama l-a lucrat, cu mâinile ei de aur,

încă de când era elevă la Şcoala Normală.

Pe fiecare filă sunt desene

lucrate cu o peniţă fină,

în cerneală de diferite culori.

În loc de fotografii, mama lipise

mostre de modele de cusut,

de tricotat, de croşetat.

Îmi amintesc că am zărit

acel album pe când încă

nu eram elevă.

Mama căuta un model

cu care să-mi înfrumuseţeze o bluziţă.

A fost o zi în care am răsfoit cu grijă,

timp de câteva ore, albumul.

Apoi, albumul a dispărut.

L-am revăzut după o vreme,

când mama mea dragă m-a învăţat

să cos în cruciuliţe.

Alesese de acolo, împreună cu mine,

un model pe care l-am cusut eu

pe un şerveţel.

Acum deschid

albumul ori de câte ori

mi-e dor de mama.

Întâmplare

Mijloc de octombrie cu soare blând.

Muncitorii descarcă o remorcă plină

cu baloturi de paie şi le stivuiesc

în grădina şcolii, acolo unde fuseseră

straturile de ceapă şi morcovi.

Curiozitatea îmi dă ghes.

Urc pe un balot, apoi pe al doilea.

De ce să nu urc până în vârful stivei?

Ajung în vârf.

Ce frumos se vede Vaserul!

Şi podul de lemn. 

Mocăniţa cred că doarme în depou.

Între două baloturi a rămas

un spaţiu destul de mare.

Aş încăpea?

Înaintez cu grijă.

Oare cum voi ieşi?

Renunţ. Curtea şcolii e goală.

Nu m-ar auzi nimeni dacă aş cere ajutor.

Cobor după o vreme.

Intru în casă.

„Te-ai jucat în paie.”

spune tata şi-mi ia un pai de pe mânecă.

 „Uite, ai paie şi pe cap!

Nu cumva te-ai băgat

printre baloturi?”

De ce să mint?

Încercasem, dar nu am înaintat

decât puţin, picioarele

îmi rămăseseră afară.

Eram curioasă, dar nu nesăbuită.

(iulie 2016 )

Râul

 În gardul dinspre râu este o scândură

care se mai ţine doar într-un cui.

Dau scândura la o parte şi ies.

Urc pe terasamentul mocăniţei

şi privesc Vaserul.

Azi vine limpede,

dar ieri apa lui era tulbure

şi căra crengi şi frunze.

Străluceşte soarele şi mi-e cald.

Cobor la râu, iau o pietricică,

o arunc în apă şi urmăresc cercurile.

Întind un picior spre apă. E prea rece.

Nu sunt condiţii de scăldat.

Aleg câteva pietre colorate,

apoi urc pe terasament şi revin

în curtea şcolii.

La timp:

mă cheamă tata. 

(iulie 2016)

Dragă tată,

Am deschis cutia

cu obiectele rămase de la tine.

Am luat diplomele,

le-am netezit, le-am mângâiat

şi le-am aşezat în ordine.

Am luat apoi medaliile.

Le-am şters cu bucăţică de catifea bordo

şi le-am aşezat pe masă.

Le-am privit cu drag şi apoi le-am adunat.

Le-am aranjat pe toate în cutia lor

şi m-au năpădit amintirile.

Parcă te auzeam povestindu-mi

cum, când şi pentru ce le-ai primit.

Am rămas cu ochii în zare

povestind în gând cu tine,

dragă tată…

( martie 2016 )

Mi-e dor de fetiţa

Mi-e dor de fetiţa

neastâmpărată

care alerga

din zori până în seară

şi care,

atunci când nu vorbea,

cânta.

Mi-e dor de fetiţa

care se oferea

să ajute pe oricine,

care făcea cu plăcere

şi lucruri grele

pentru vârsta ei.

Mi-e dor de fetiţa

care primea

drept recompensă

un simplu

„Mulţumesc!”

şi răspundea laudelor

cu un zâmbet cuceritor.

Dor

Te-am visat, iubită mamă.
Erai tânără...
Şi-atât de frumoasă.

Te-am visat, dragă tată.
Erai vesel şi admirai
merele roşii date în pârg.

Eram cu toţii
în jurul mesei, pe butucii
rânduiţi drept scaune.

Ceşcuţele cu cafea ce abureau,
feliile de cozonac
şi poveştile bunicilor.

M-am trezit cu ochii în lacrimi.
Mi-e dor de voi,
mi-e dor de grădina casei,
mi-e dor de copilărie...

Cochetărie

Ploua de câteva zile

şi ea era tristă.

Prea mult timp

a purtat veşminte verzi.

Nu i-ar sta mai bine

cu alte culori?

Se visa în galben,

se imagina îmbrăcată

în roşu-cărămiziu…

Într-o zi a căzut bruma

şi visul frumos s-a împlinit.

Frunza purta veşmântul visat:

roşu-cărămiziu.