În gardul dinspre râu este o scândură
care se mai ţine doar într-un cui.
Dau scândura la o parte şi ies.
Urc pe terasamentul mocăniţei
şi privesc Vaserul.
Azi vine limpede,
dar ieri apa lui era tulbure
şi căra crengi şi frunze.
Străluceşte soarele şi mi-e cald.
Cobor la râu, iau o pietricică,
o arunc în apă şi urmăresc cercurile.
Întind un picior spre apă. E prea rece.
Nu sunt condiţii de scăldat.
Aleg câteva pietre colorate,
apoi urc pe terasament şi revin
în curtea şcolii.
La timp:
mă cheamă tata.
(iulie 2016)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu