luni, 5 decembrie 2016

Un pictor, peste milenii sau o clipă vede inima lui înflorind - un montaj la care am contribuit cu două haikuuri


Un montaj cu lucrări ale pictoriţei Chihiro Iwasaki (1918–1974). A fost una dintre cele mai bune artiste în acuarelă, scriitoare şi graficiană care a militat toată viaţa pentru drepturile la pace şi fericire ale copiilor.
Câteva dintre acuarelelele lui Chihiro Iwasaki au servit drept sursă de inspiraţie unor poeţi români. Cristina Rusu, coordonatoarea proiectului a publicat acest montaj pe saitul Agonia. Vă invit să citiţi!

 http://www.poezie.ro/index.php/poetry/14099839/Un_pictor,_peste_milenii_sau_o_clip%C4%83_vede_inima_lui_%C3%AEnflorind_


 
 
Recucerită
grădina bunicilor -
vacanţa mare


Copilul ascuns
după floarea-soarelui:
„Să nu mă trădezi!”


sâmbătă, 3 decembrie 2016

vineri, 4 noiembrie 2016

Poveste

Am cunoscut cândva
o fetiţă cuminte.

Nu prea stătea unde
i se spunea.
Dacă i se explica
de ce trebuie să stea acolo,
putea să aştepte
ore întregi.

Nu ştia cine e Stalin
(a aflat mai târziu),
dar rupsese din cartea aceea cu foi fine
pagina cu fotografia lui Stalin.
Era color.

Când a certat-o tata, a înţeles.
De atunci, cărţile din bibliotecă
au rămas în cea mai bună stare.
Le răsfoia (nu ştia să citească ),
dar le mângâia
şi le aşeza la locul lor.

Albumul

Am regăsit albumul
primit spre păstrare.
Mi l-a dat mama atunci când
„m-am făcut mare”.

Mama l-a lucrat, cu mâinile ei de aur,
încă de când era elevă la Şcoala Normală.
Pe fiecare filă sunt desene
lucrate cu o peniţă fină,
în cerneală de diferite culori.
În loc de fotografii, mama lipise
mostre de modele de cusut,
de tricotat, de croşetat.

Îmi amintesc că am zărit
acel album pe când încă
nu eram elevă.

Mama căuta un model
cu care să-mi înfrumuseţeze o bluziţă.
A fost o zi în care am răsfoit cu grijă,
timp de câteva ore, albumul.
Apoi, albumul a dispărut.

L-am revăzut după o vreme,
când mama mea dragă m-a învăţat
să cos în cruciuliţe.
Alesese de acolo, împreună cu mine,
un model pe care l-am cusut eu
pe un şerveţel.

Acum deschid
albumul ori de câte ori
mi-e dor de mama.

marți, 6 septembrie 2016

Întâmplare


Mijloc de octombrie cu soare blând.
Muncitorii descarcă o remorcă plină
cu baloturi de paie şi le stivuiesc
în grădina şcolii, acolo unde fuseseră
straturile de ceapă şi morcovi.

Curiozitatea îmi dă ghes.
Urc pe un balot, apoi pe al doilea.
De ce să nu urc până în vârful stivei?
Ajung în vârf.
Ce frumos se vede Vaserul!
Şi podul de lemn. 
Mocăniţa cred că doarme în depou.

Între două baloturi a rămas
un spaţiu destul de mare.
Aş încăpea?
Înaintez cu grijă.
Oare cum voi ieşi?
Renunţ. Curtea şcolii e goală.
Nu m-ar auzi nimeni dacă aş cere ajutor.

Cobor după o vreme.
Intru în casă.

„Te-ai jucat în fân.”
spune tata şi-mi ia un pai de pe mânecă.
 „Uite, ai paie şi pe cap!
Nu cumva te-ai băgat
printre baloturi?”

De ce să mint?
Încercasem, dar nu am înaintat
decât puţin, picioarele
îmi rămăseseră afară.
Eram curioasă, dar nu nesăbuită.

(iulie 2016 )

Râul



 În gardul dinspre râu este o scândură
care se mai ţine doar într-un cui.
Dau scândura la o parte şi ies.

Urc pe terasamentul mocăniţei
şi privesc Vaserul.
Azi vine limpede,
dar ieri apa lui era tulbure
şi căra crengi şi frunze.

Străluceşte soarele şi mi-e cald.
Cobor la râu, iau o pietricică,
o arunc în apă şi urmăresc cercurile.
Întind un picior spre apă. E prea rece.
Nu sunt condiţii de scăldat.

Aleg câteva pietre colorate,
apoi urc pe terasament şi revin
în curtea şcolii.

La timp:
mă cheamă tata. 

(iulie 2016)

duminică, 31 iulie 2016

Dragă tată,




Am deschis cutia
cu obiectele rămase de la tine.

Am luat diplomele,
le-am netezit, le-am mângâiat
şi le-am aşezat în ordine.

Am luat apoi medaliile.
Le-am şters cu bucăţică de catifea bordo
şi le-am aşezat pe masă.
Le-am privit cu drag şi apoi le-am adunat.

Le-am aranjat pe toate în cutia lor
şi m-au năpădit amintirile.

Parcă te auzeam povestindu-mi
cum, când şi pentru ce le-ai primit.
Am rămas cu ochii în zare
povestind în gând cu tine,
dragă tată…

( martie 2016 )

Imaginea



În oglindă
văd zâmbind discre
un chip.

La tâmple,
timpul i-a aşezat
puţină brumă.

Pe frunte,
cute adânci
i-au pus grijile.

Dar ochii ei
zâmbesc ştrengăreşte.

Un zâmbet discret
şi gropiţele, ca la zece ani,
în obraji
sunt dovezile
energiei
şi preocupării
de a continua
să muncească.

Pentru nepoţi,
familie, vecini,
prieteni, ţară.

Încă mai are
multe
de făcut.

Se va odihni puţin
şi o va lua
de la capăt.

Foc, lemne, vase, gătit
şi, pentru odină,
tricotat, goblen, muzică şi
câte un film vesel.

Nu, nu e obosită

Zăboveşte
doar cât
să îşi tragă sufletul
şi să-şi pună ordine
în gânduri…

Şi să planifice viitorul.

Încă şi-l planifică!


Mi-e dor de fetiţa



Mi-e dor de fetiţa
neastâmpărată
care alerga
din zori până în seară
şi care,
atunci când nu vorbea,
cânta.

Mi-e dor de fetiţa
care se oferea
să ajute pe oricine,
care făcea cu plăcere
şi lucruri grele
pentru vârsta ei.

Mi-e dor de fetiţa
care primea
drept recompensă
un simplu
„Mulţumesc!”
şi răspundea laudelor
cu un zâmbet cuceritor.

Dor

Te-am visat, iubită mamă.
Erai tânără...
Şi-atât de frumoasă.

Te-am visat, dragă tată.
Erai vesel şi admirai
merele roşii date în pârg.

Eram cu toţii
în jurul mesei, pe butucii
rânduiţi drept scaune.

Ceşcuţele cu cafea ce abureau,
feliile de cozonac
şi poveştile bunicilor.

M-am trezit cu ochii în lacrimi.
Mi-e dor de voi,
mi-e dor de grădina casei,
mi-e dor de copilărie...

Cochetărie

Ploua de câteva zile
şi ea era tristă.

Prea mult timp
a purtat veşminte verzi.

Nu i-ar sta mai bine
cu alte culori?

Se visa în galben,
se imagina îmbrăcată
în roşu-cărămiziu…

Într-o zi a căzut bruma
şi visul frumos s-a împlinit.

Frunza purta veşmântul visat:
roşu-cărămiziu.


miercuri, 18 mai 2016

Încă un premiu, pentru o carte de haiku

În urmă cu câteva minute a ajuns la mine un plic trimis de Centrul Cultural-Social din Vişeu de Sus. În plic era o diplomă, un premiu pe care Biblioteca orăşenească din Oraşul Vişeu de Sus mi l-a acordat pentru cartea care are numele "Printre flori", o carte de haiku apărută în toamna anului trecut. Premiul mă bucură foarte mult, îi mulţumesc juriului şi nu pot să nu spun cât de inspirată am fost scriind în luna aprilie despre prima mea vizită în Biblioteca orăşunească. Întâmplare? Inspiraţie? Cert este că eu mă imaginez de foarte multe ori pe meleagurile pe care am crescut, am scris ori de câte ori am avut ocazia despre Maramureş şi frumuseţile lui, despre oamenii deosebiţi care locuiesc acolo.

Am inceput să răsfoiesc cărţile care însoţeau diploma. Le voi citi cu bucurie şi interes.