luni, 5 decembrie 2016

Un pictor, peste milenii sau o clipă vede inima lui înflorind - un montaj la care am contribuit cu două haikuuri


Un montaj cu lucrări ale pictoriţei Chihiro Iwasaki (1918–1974). A fost una dintre cele mai bune artiste în acuarelă, scriitoare şi graficiană care a militat toată viaţa pentru drepturile la pace şi fericire ale copiilor.
Câteva dintre acuarelelele lui Chihiro Iwasaki au servit drept sursă de inspiraţie unor poeţi români. Cristina Rusu, coordonatoarea proiectului a publicat acest montaj pe saitul Agonia. Vă invit să citiţi!

 http://www.poezie.ro/index.php/poetry/14099839/Un_pictor,_peste_milenii_sau_o_clip%C4%83_vede_inima_lui_%C3%AEnflorind_


 
 
Recucerită
grădina bunicilor -
vacanţa mare


Copilul ascuns
după floarea-soarelui:
„Să nu mă trădezi!”


sâmbătă, 3 decembrie 2016

vineri, 4 noiembrie 2016

Poveste

Am cunoscut cândva
o fetiţă cuminte.

Nu prea stătea unde
i se spunea.
Dacă i se explica
de ce trebuie să stea acolo,
putea să aştepte
ore întregi.

Nu ştia cine e Stalin
(a aflat mai târziu),
dar rupsese din cartea aceea cu foi fine
pagina cu fotografia lui Stalin.
Era color.

Când a certat-o tata, a înţeles.
De atunci, cărţile din bibliotecă
au rămas în cea mai bună stare.
Le răsfoia (nu ştia să citească ),
dar le mângâia
şi le aşeza la locul lor.

Albumul

Am regăsit albumul
primit spre păstrare.
Mi l-a dat mama atunci când
„m-am făcut mare”.

Mama l-a lucrat, cu mâinile ei de aur,
încă de când era elevă la Şcoala Normală.
Pe fiecare filă sunt desene
lucrate cu o peniţă fină,
în cerneală de diferite culori.
În loc de fotografii, mama lipise
mostre de modele de cusut,
de tricotat, de croşetat.

Îmi amintesc că am zărit
acel album pe când încă
nu eram elevă.

Mama căuta un model
cu care să-mi înfrumuseţeze o bluziţă.
A fost o zi în care am răsfoit cu grijă,
timp de câteva ore, albumul.
Apoi, albumul a dispărut.

L-am revăzut după o vreme,
când mama mea dragă m-a învăţat
să cos în cruciuliţe.
Alesese de acolo, împreună cu mine,
un model pe care l-am cusut eu
pe un şerveţel.

Acum deschid
albumul ori de câte ori
mi-e dor de mama.

marți, 6 septembrie 2016

Întâmplare


Mijloc de octombrie cu soare blând.
Muncitorii descarcă o remorcă plină
cu baloturi de paie şi le stivuiesc
în grădina şcolii, acolo unde fuseseră
straturile de ceapă şi morcovi.

Curiozitatea îmi dă ghes.
Urc pe un balot, apoi pe al doilea.
De ce să nu urc până în vârful stivei?
Ajung în vârf.
Ce frumos se vede Vaserul!
Şi podul de lemn. 
Mocăniţa cred că doarme în depou.

Între două baloturi a rămas
un spaţiu destul de mare.
Aş încăpea?
Înaintez cu grijă.
Oare cum voi ieşi?
Renunţ. Curtea şcolii e goală.
Nu m-ar auzi nimeni dacă aş cere ajutor.

Cobor după o vreme.
Intru în casă.

„Te-ai jucat în fân.”
spune tata şi-mi ia un pai de pe mânecă.
 „Uite, ai paie şi pe cap!
Nu cumva te-ai băgat
printre baloturi?”

De ce să mint?
Încercasem, dar nu am înaintat
decât puţin, picioarele
îmi rămăseseră afară.
Eram curioasă, dar nu nesăbuită.

(iulie 2016 )

Râul



 În gardul dinspre râu este o scândură
care se mai ţine doar într-un cui.
Dau scândura la o parte şi ies.

Urc pe terasamentul mocăniţei
şi privesc Vaserul.
Azi vine limpede,
dar ieri apa lui era tulbure
şi căra crengi şi frunze.

Străluceşte soarele şi mi-e cald.
Cobor la râu, iau o pietricică,
o arunc în apă şi urmăresc cercurile.
Întind un picior spre apă. E prea rece.
Nu sunt condiţii de scăldat.

Aleg câteva pietre colorate,
apoi urc pe terasament şi revin
în curtea şcolii.

La timp:
mă cheamă tata. 

(iulie 2016)

duminică, 31 iulie 2016

Dragă tată,




Am deschis cutia
cu obiectele rămase de la tine.

Am luat diplomele,
le-am netezit, le-am mângâiat
şi le-am aşezat în ordine.

Am luat apoi medaliile.
Le-am şters cu bucăţică de catifea bordo
şi le-am aşezat pe masă.
Le-am privit cu drag şi apoi le-am adunat.

Le-am aranjat pe toate în cutia lor
şi m-au năpădit amintirile.

Parcă te auzeam povestindu-mi
cum, când şi pentru ce le-ai primit.
Am rămas cu ochii în zare
povestind în gând cu tine,
dragă tată…

( martie 2016 )