marți, 6 septembrie 2016

Întâmplare


Mijloc de octombrie cu soare blând.
Muncitorii descarcă o remorcă plină
cu baloturi de paie şi le stivuiesc
în grădina şcolii, acolo unde fuseseră
straturile de ceapă şi morcovi.

Curiozitatea îmi dă ghes.
Urc pe un balot, apoi pe al doilea.
De ce să nu urc până în vârful stivei?
Ajung în vârf.
Ce frumos se vede Vaserul!
Şi podul de lemn. 
Mocăniţa cred că doarme în depou.

Între două baloturi a rămas
un spaţiu destul de mare.
Aş încăpea?
Înaintez cu grijă.
Oare cum voi ieşi?
Renunţ. Curtea şcolii e goală.
Nu m-ar auzi nimeni dacă aş cere ajutor.

Cobor după o vreme.
Intru în casă.

„Te-ai jucat în fân.”
spune tata şi-mi ia un pai de pe mânecă.
 „Uite, ai paie şi pe cap!
Nu cumva te-ai băgat
printre baloturi?”

De ce să mint?
Încercasem, dar nu am înaintat
decât puţin, picioarele
îmi rămăseseră afară.
Eram curioasă, dar nu nesăbuită.

(iulie 2016 )

Râul



 În gardul dinspre râu este o scândură
care se mai ţine doar într-un cui.
Dau scândura la o parte şi ies.

Urc pe terasamentul mocăniţei
şi privesc Vaserul.
Azi vine limpede,
dar ieri apa lui era tulbure
şi căra crengi şi frunze.

Străluceşte soarele şi mi-e cald.
Cobor la râu, iau o pietricică,
o arunc în apă şi urmăresc cercurile.
Întind un picior spre apă. E prea rece.
Nu sunt condiţii de scăldat.

Aleg câteva pietre colorate,
apoi urc pe terasament şi revin
în curtea şcolii.

La timp:
mă cheamă tata. 

(iulie 2016)