Scrisoare

Cu câtă nerăbdare
aşteptai
scrisori ! …

Ai fi vrut să le primeşti
de trei ori,
de o sută de ori
pe zi…

Cum să-ţi scriu
când prin ochii mei
trec nori după nori
şi plouă uneori?

Cum să-ţi scriu
când în inima mea
s-a instalat
neliniştea?

Gândurile mele,
mângâiate de petalele de cais,
ţi le trimit
să-ţi ţină de urât.

Promisiune

Te voi aştepta
lângă teiul
a cărui boltă înflorită
ne ocrotea întâlnirile.


De nu vei veni,
voi căuta steaua
pe care o priveam amândoi
sperând că te voi visa.

Primăvara

S-a înnoptat.
Deschid fereastra
dinspre apus.

Proiectate pe cerul senin,
florile caisului
par albe.

Printre crengile rare,
în depărtare,
văd filamentul lunii.

La dreapta ei,
clipeşte, complice,
o stea albastră.

Imaginea asta
îmi răscoleşte
aceleaşi amintiri…

Prea târziu

Din copacul de lumină ce–ai fost,
Am rupt şi eu o frunză
Pe care o ţin lângă inimă
Ca să-mi lumineze gândurile
Şi să-mi poarte noroc.


Dacă n-ai auzit
Cum, în gând, îţi mulţumeam,
Acum, e prea târziu să-ţi spun…

Nesiguranţă

Atunci când ai plecat,
ai luat cu tine
creanga
pe care mă odihneam.


Surprinsă, am rămas
ţinându-mă de o frunză
pe care vântul toamnei
o poate smulge oricând.

Neputinţă

Nici soarele de iulie
nu poate topi
blocul de gheaţă
în care m-a transformat
indiferenţa ta.

Mesaj II

Vreau să-ţi scriu,
dar n-am la îndemână decât
o frunză palidă şi
o rază de gând.

Îmi ascut privirea şi
cu ea
scriu pe frunză:
“mi-e dor de tine”.

Vântul grăbit smulge
frunza-scrisoare
şi o duce
la tine.

Mesaj I

Adie vântul.
Din cireş cade
o galbenă frunză.
O iau şi citesc:
„Te mai gândeşti la mine?”

Mereu

(lui G.F.C.)

Te-am privit mereu
aşa cum un măceş
îl priveşte
pe mândrul trandafir.

Ţi-am admirat
petalele roşii
răsfăţate
de lumina soarelui.

M-au întristat
palidele mele petale
la care soarele
privea mai rar.

Dar m-am bucurat
că aveam,
ca tine,
spini ascuţiţi.

Mărul

Într-un târziu,
Am aţipit.
Tata era în livada lui dragă.
Aduna mere.

Când m-a zărit,
a luat un măr
şi, bucuros,
mi l-a dat.

Ţineam mărul în palme.
Îl priveam.
Era mare, galben şi
mirosea frumos…

Când am deschis ochii,
am văzut luna.
Era mare,rotundă şi
galbenă…
Ca mărul din vis…

( oct. 2003)

Joc de copii

Noi doi eram
când sunet şi timpan,
când fulger şi ochi.

Uneori, supăraţi,
ne refugiam fiecare
pe câte un munte.

Si Zâna Bună
arunca între noi
curcubeul împăcării.

Timpul a trecut, noi am crescut,
iar Zâna Bună a plecat
să împace alţi copii.

Într-o seară

Într-o seară,
voi trimite un guguştiuc
să legene
creanga de cireş
ce-a înflorit
deasupra
băncii pe care
te odihneai…

Însenirare

Băiatul cu ochii de miozotis
şopteşte:
"Mă mai iubeşti?"
Ea nu răspunde.

Băiatul cu ochii de cicoare
insistă:
"Nu mă iubeşti?"
Ea zâmbeşte.

Poştaşul îi dă
trei plicuri.
Îl deschide
pe cel alb.

Ochii băiatului
îşi recapătă culoarea
cerului senin de după ploaie,
iar chipul i se luminează.

Frunza

Septembrie.
Vântul adie.
De pe un ram,
Se desprinde o frunză.
Curioasă,
o privesc.
Un timp,
lucioasa şi rotunda
frunză de păr
coboară
printre colegele ei stabile.
Pe unele,
doar le mângâie.
Lângă altele,
zăboveşte mai mult.
Parcă le-ar povesti
ceva
din zbuciumata ei viaţă.
După ce s-a legănat
şi şi-a luat rămas bun
de la celelalte frunze,
ea se lasă purtată
de vântul
care o aşează lângă
prietenele ei
pensionare.

De mult

Nu ne-am mai văzut
de mult…
Şi totuşi,
marea e neschimbată…
În fiecare seară,
bunicul
aprinde lampa
vechiului far…
Cireşul
înfloreşte
şi rodeşte
în fiecare an…
În fiecare toamnă,
frunzele brumate
acoperă cărările
ştiute numai de noi…
Dar noi nu ne-am mai văzut
de mult…

Când ne-am întâlnit

Când ne-am întâlnit,
am sădit o floare.
Dar ea a crescut,
ca un zid, între noi.

Bilanţ

Inima mea
înflorise
de dragul tău.


Tu ai luat
alba floare
şi ai plecat.


Eu am rămas
şi săracă,
şi urâtă.

Aş vrea

Aş vrea să fiu
geana desprinsă
de pe pleoapa ta
când te apleci
să scrii.


Aş vrea să fiu
şuviţa rebelă
ce-ţi alunecă
pe frunte
când scrii.


Aş vrea să fiu
lumina blândă
care învăluie
poezia pe care
o scrii.