miercuri, 18 mai 2016

Încă un premiu, pentru o carte de haiku

În urmă cu câteva minute a ajuns la mine un plic trimis de Centrul Cultural-Social din Vişeu de Sus. În plic era o diplomă, un premiu pe care Biblioteca orăşenească din Oraşul Vişeu de Sus mi l-a acordat pentru cartea care are numele "Printre flori", o carte de haiku apărută în toamna anului trecut. Premiul mă bucură foarte mult, îi mulţumesc juriului şi nu pot să nu spun cât de inspirată am fost scriind în luna aprilie despre prima mea vizită în Biblioteca orăşunească. Întâmplare? Inspiraţie? Cert este că eu mă imaginez de foarte multe ori pe meleagurile pe care am crescut, am scris ori de câte ori am avut ocazia despre Maramureş şi frumuseţile lui, despre oamenii deosebiţi care locuiesc acolo.

Am inceput să răsfoiesc cărţile care însoţeau diploma. Le voi citi cu bucurie şi interes.