Am deschis
ochii.
Totul
în jurul meu
era
albastru.
Pomii
aveau
frunze
albastre.
Tufişurile
aveau
flori
bleu.
Deasupra tuturor
zbura
o pasăre
albastră.
„Nu se poate,
nu se poate!”
îmi spuneam
supărată.
Şi m-am trezit.
Ploua
de câteva zile
şi ea
era tristă.
Se gândea
că prea mult timp
a purtat
veşminte
verzi.
Nu i-ar sta
mai bine
cu alte
culori?
Se visa
în galben,
se imagina
îmbrăcată
în roşu-cărămiziu…
Într-o zi
a căzut
bruma
şi visul frumos
s-a împlinit.
Frunza
purta
veşmântul visat:
roşu-cărămiziu.
Urmăream un gând
care se plimba
în jurul meu
ca un ciulin
smuls de vânt
şi purtat
pe câmpul
uscat
de arşiţa verii.
Am vrut
să-l prind,
dar el
a zburat
asemenea ciocârliei
la adierea vântului.
Am rămas
în aşteptarea lui.
A revenit
spre seară.
Atunci,
eram
prea obosită
să-l urmăresc.