Am văzut-o.
M-a cucerit
cu zâmbetu-i
discret.
Am privit-o
mai atent.
Ochii ei castanii,
încadraţi într-un
oval perfect,
era înconjurat
de bucle
tot castanii.
Obrajii aveau
o nuanţă
de frunză de păr
atinsă de brumă.
La gât
purta mărgele
din struguri
de toate culorile.
Rochia ei
vaporoasă
era din frunze
de toate nuanţele,
de la verde pal
la portocaliu şi cărămiziu,
până la maro închis.
N-avea pantofi,
iar de glezna stângă
i se prinsese
un fir de iederă
cu frunze sângerii.
În mâna dreaptă
avea un coş,
împletit
din nuiele,
plin cu firimituri
de frunze uscate.
Lua câteva
cu mâna stângă
şi le arunca
în jur.
Pe unde ajungea
vreo firimitură,
toate frunzele
îşi schimbau
culoarea.
Am înţeles
că am văzut-o
pe Doamna Toamnă.
sâmbătă, 1 septembrie 2012
sâmbătă, 14 ianuarie 2012
Poezii pentru copii I
Pentru că programele calameo nu se potrivesc cu ceea ce am eu acum, scriu link-ul la care se poate citi conținutul.
Etichete:
Carte pentru nepoţi,
Literatura copii
miercuri, 23 noiembrie 2011
La bunici
Îndată ce s-a trezit,
Pe fereastră a privit.
Ce-a văzut l-a bucurat.
La Buni a alergat:
„Buni, ieri, când m-am jucat,
Ce e-n jur am observat:
Se-ntindeau triste spre cer,
Crengile sub asprul ger.
Acum, gem greu sub zăpadă
Toţi, toţi pomii din livadă!
Gata-i să se rupă mărul,
Parcă stă-ntr-o rână părul!
Numai prunii sunt voioşi
Şi cireşii sunt făloşi.
Dar ei sunt mai subţirei.
Sigur sunt mai tinerei!”
„Nepoţelul meu cel drag,
E zăpadă până-n prag.
Haide, vino să mâncăm
Şi la derdeluş plecăm!
Mămăligă caldă-avem
Lapte cald îndată bem
Că bunicu-abia l-a muls
Şi la fiert acum l-am pus.
Poţi mânca şi cu smântână
Că e proaspătă şi bună!
Poate vrei şi ouă moi”
„Ce frumos este la voi!”
Şi nepotul a mâncat,
Repede s-a îmbrăcat
Să meargă la derdeluş
Cu sania şi Lăbuş.
Pe fereastră a privit.
Ce-a văzut l-a bucurat.
La Buni a alergat:
„Buni, ieri, când m-am jucat,
Ce e-n jur am observat:
Se-ntindeau triste spre cer,
Crengile sub asprul ger.
Acum, gem greu sub zăpadă
Toţi, toţi pomii din livadă!
Gata-i să se rupă mărul,
Parcă stă-ntr-o rână părul!
Numai prunii sunt voioşi
Şi cireşii sunt făloşi.
Dar ei sunt mai subţirei.
Sigur sunt mai tinerei!”
„Nepoţelul meu cel drag,
E zăpadă până-n prag.
Haide, vino să mâncăm
Şi la derdeluş plecăm!
Mămăligă caldă-avem
Lapte cald îndată bem
Că bunicu-abia l-a muls
Şi la fiert acum l-am pus.
Poţi mânca şi cu smântână
Că e proaspătă şi bună!
Poate vrei şi ouă moi”
„Ce frumos este la voi!”
Şi nepotul a mâncat,
Repede s-a îmbrăcat
Să meargă la derdeluş
Cu sania şi Lăbuş.
Greieraşul
Aseară, un greieraş
Mititel şi drăgălaş
A intrat la noi în casă
Şi nu a mai vrut să iasă.
A stat sub sobă pitit.
Pisicuţa l-a simţit.
La pândă s-a aşezat.
„Oare nu l-o fi mâncat?”
Seara, pisica tărcată
Merge sigur în poiată
Unde prinde şoricei
Şi se joacă-apoi cu ei.
„Oare, greierul ce face?
În cotlonul lui îi place?”
M-am gândit: „Ce va mânca
Dacă-n iarnă-aici va sta?”
Toată noaptea mi-a cântat
N-am dormit. L-am ascultat.
Mititel şi drăgălaş
A intrat la noi în casă
Şi nu a mai vrut să iasă.
A stat sub sobă pitit.
Pisicuţa l-a simţit.
La pândă s-a aşezat.
„Oare nu l-o fi mâncat?”
Seara, pisica tărcată
Merge sigur în poiată
Unde prinde şoricei
Şi se joacă-apoi cu ei.
„Oare, greierul ce face?
În cotlonul lui îi place?”
M-am gândit: „Ce va mânca
Dacă-n iarnă-aici va sta?”
Toată noaptea mi-a cântat
N-am dormit. L-am ascultat.
Aurelia
Aurelia cea mică
Are-acuma o pisică.
Şi o necăjeşte,
Când se plictiseşte.
Cu rochiţă o îmbracă,
O ia-n braţe şi o joacă.
Fiecare strigătură
Poartă o zgârietură.
Nu se supără pe fată
Când se vede îmbrăcată
Ca o mică domnişoară!
Dar ce-ar mai fugi afară...
Îi pune o pălărie
Albă. Şi cam fistichie.
Şi la gât îi leagă-o fundă.
Bine că nu vrea s-o tundă!
O îmbracă în cojoc
Şi-o aşează lângă foc.
Când pisica se opune,
"Rea eşti, dragă, rea!", îi spune.
Seara, când luna răsare,
Vrea s-o ducă la culcare.
Atunci, ia o periniţă
Şi îi spune: "Fă năniţă!"
Stă cuminte pisicuţa,
Pân’ adoarme-ntâi micuţa,
Când pisica, obosită,
În sfârşit e liniştită.
(e o variantă a poeziei din august 2009)
Are-acuma o pisică.
Şi o necăjeşte,
Când se plictiseşte.
Cu rochiţă o îmbracă,
O ia-n braţe şi o joacă.
Fiecare strigătură
Poartă o zgârietură.
Nu se supără pe fată
Când se vede îmbrăcată
Ca o mică domnişoară!
Dar ce-ar mai fugi afară...
Îi pune o pălărie
Albă. Şi cam fistichie.
Şi la gât îi leagă-o fundă.
Bine că nu vrea s-o tundă!
O îmbracă în cojoc
Şi-o aşează lângă foc.
Când pisica se opune,
"Rea eşti, dragă, rea!", îi spune.
Seara, când luna răsare,
Vrea s-o ducă la culcare.
Atunci, ia o periniţă
Şi îi spune: "Fă năniţă!"
Stă cuminte pisicuţa,
Pân’ adoarme-ntâi micuţa,
Când pisica, obosită,
În sfârşit e liniştită.
(e o variantă a poeziei din august 2009)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
