Aurelia

Aurelia cea mică
Are-acuma o pisică.
Şi o necăjeşte,
Când se plictiseşte.

Cu rochiţă o îmbracă,
O ia-n braţe şi o joacă.
Fiecare strigătură
Poartă o zgârietură.

Nu se supără pe fată
Când se vede îmbrăcată
Ca o mică domnişoară!
Dar ce-ar mai fugi afară...

Îi pune o pălărie
Albă. Şi cam fistichie.
Şi la gât îi leagă-o fundă.
Bine că nu vrea s-o tundă!

O îmbracă în cojoc
Şi-o aşează lângă foc.
Când pisica se opune,
"Rea eşti, dragă, rea!", îi spune.

Seara, când luna răsare,
Vrea s-o ducă la culcare.
Atunci, ia o periniţă
Şi îi spune: "Fă năniţă!"

Stă cuminte pisicuţa,
Pân’ adoarme-ntâi micuţa,
Când pisica, obosită,
În sfârşit e liniştită.

(e o variantă a poeziei din august 2009)