Descoperire

După multă vreme,
am zărit secera aurie,
rece şi nepăsătoare
a craiului nou,
gata să se răstoarne peste
pădurea de la apus.

Şi m-am gândit la tine…

Ochii tăi

unii spun că ochii tăi sunt albaştri,
alţii spun că-s verzi...

eu cred că ochii tăi
au culoarea mării…

ochii tăi sunt albaştri,
când cerul e senin…

de eşti supărat, ochii tăi se-ntunecă…
parcă nori plumburii se-adună deasupra mării

la răsăritul soarelui,
marea e verde, ca ochii tăi…

şi totuşi, unii spun că ochii tăi sunt albaştri,
alţii spun că-s verzi...

dar eu ştiu că ochii tăi
au culoarea mării…

Daruri

În zorii zilei de toamnă,
mi-ai dăruit zâmbetul.
În şoapta vântului,
spre seară,
mi-ai dăruit cântecul.

Ardere

Zăbovesc adesea
pe malul lacului.

Frunzele îngălbenite se leagănă
în vântul molcom al toamnei...

Umbrele copacilor din jur
sunt tot mai lungi.

Odată cu norii incendiaţi
de soarele ce apune,
se mistuie şi sufletul meu.
(oct. 1997)

Miracol

Norul pe care îl privesc
A început să semene cu o lebădă.

O văd cum îşi întinde gâtul,
Cum îşi întoarce capul şi-l ascunde sub o aripă.

Dar, ce se întâmplă?
Acum, norul seamănă cu un fulg...

Ba nu! Începe să semene cu un cap de copil.
Îi văd ochii, nasul, gura…

Parcă a început să-i crească barbă.
Acum, seamănă cu un bătrân.

Vântul suflă din ce în ce mai tare.
Bătrânul meu din nor se destramă…

Întrebare

Pe chipul tău
ninge cu întrebări.

În pletele tale
vântul presară răspunsuri.

Cine a pus stăpânire
pe inima ta?

Primul semn

Vântul a adus
o frunză palidă:
primul semn de la tine.