vineri, 21 decembrie 2007

Miracol

Norul pe care îl privesc
A început să semene cu o lebădă.

O văd cum îşi întinde gâtul,
Cum îşi întoarce capul şi-l ascunde sub o aripă.

Dar, ce se întâmplă?
Acum, norul seamănă cu un fulg...

Ba nu! Începe să semene cu un cap de copil.
Îi văd ochii, nasul, gura…

Parcă a început să-i crească barbă.
Acum, seamănă cu un bătrân.

Vântul suflă din ce în ce mai tare.
Bătrânul meu din nor se destramă…

Un comentariu:

marcewww spunea...

Uneori şi sufletele noastre sunt asemeni norilor,mereu iau altă formă. Frumoase poeme!