La bunici

Viorel şi Viorica

O ajută pe bunica:

Dau mâncare la găini

Şi apă la cei doi câini.

Viorica-adună ouă.

Cred că sunt vreo opt. Ba… nouă!

Ceasul bate ora 7.

„Să mâncăm orez cu lapte!”

După-aceea, Viorel

Se joacă c-un cocoşel

Şi-l plimbă pe Azorel

Că e tare mititel!

Iar voioasa Viorica

Mângâie cu drag pisica

Şi e foarte bucuroasă

Că e albă şi frumoasă.

Bunicul aduce-un miel

Cu păr creţ şi frumuşel.

Chiar şi soarele zâmbeşte

Când din înălţimi priveşte!

Albastru II

Am deschis

ochii.

Totul

în jurul meu

era

albastru.

Pomii

aveau

frunze

albastre.

Tufişurile

aveau

flori

bleu.

Deasupra tuturor

zbura

o pasăre

albastră.

„Nu se poate,

nu se poate!”

îmi spuneam

supărată.

Şi m-am trezit.

Frunza II

Ploua

de câteva zile

şi ea

era tristă.

Se gândea

că prea mult timp

a purtat

veşminte

verzi.

Nu i-ar sta

mai bine

cu alte

culori?

Se visa

în galben,

se imagina

îmbrăcată

în roşu-cărămiziu…

Într-o zi

a căzut

bruma

şi visul frumos

s-a împlinit.

Frunza

purta

veşmântul visat:

roşu-cărămiziu.

Un gând II

Urmăream un gând

care se plimba

în jurul meu

ca un ciulin

smuls de vânt

şi purtat

pe câmpul

uscat

de arşiţa verii.

Am vrut

să-l prind,

dar el

a zburat

asemenea ciocârliei

la adierea vântului.

Am rămas

în aşteptarea lui.

A revenit

spre seară.

Atunci,

eram

prea obosită

să-l urmăresc.

Rezultatul unui concurs de volume de poezie

Am participat cu Amprente la concursul organizat în acest an de Asociaţia Florema Design din Orăştie. Ieri, am primit diploma.

Rezultatele concursului sunt aici:  http://visul.florema.ro/felicitari-castigatorilor/

 Adresa la care poate fi citită revista:   http://visul.florema.ro/

Miciu Piciu

L-auzea din dormitor…

Mieuna sfâşietor,

De foame şi de urât,

Un pisoi cu alb pe gât.

Mama s-a apropiat

Şi încet s-a aplecat.

Mâna a întins spre el:

„Tare eşti, măi, frumuşel!”

Imediat s-a dumirit

Că e pisoiu-i părăsit.

„Lapte cald îţi dau îndată!”

Spuse mama încântată.

I-a adus o un castronaş

Cu lăptic. Şi puţin caş...

Şi încet s-a-ndepărtat

De pisoiul cel pătat.

„Când te mai obişnuieşti

Şi cărniţă-o să primeşti.

Cred c-o să rămâi la mine

Sigur îţi va fi mai bine!”

Şi pisoiul cel pătat

Un nume a căpătat:

Miciu Piciu. Răsfăţat

E al mamei drag băiat! 

Frumoasa doamnă

Am văzut-o.
M-a cucerit
cu zâmbetu-i
discret.

Am privit-o
mai atent.
Ochii ei castanii,
încadraţi într-un
oval perfect,
era înconjurat
de bucle
tot castanii.
Obrajii aveau
o nuanţă
de frunză de păr
atinsă de brumă.

La gât
purta mărgele
din struguri
de toate culorile.
Rochia ei
vaporoasă
era din frunze
de toate nuanţele,
de la verde pal
la portocaliu şi cărămiziu,
până la maro închis.

N-avea pantofi,
iar de glezna stângă
i se prinsese
un fir de iederă
cu frunze sângerii.

În mâna dreaptă
avea un coş,
împletit
din nuiele,
plin cu firimituri
de frunze uscate.
Lua câteva
cu mâna stângă
şi le arunca
în jur.
Pe unde ajungea
vreo firimitură,
toate frunzele
îşi schimbau
culoarea.

Am înţeles
că am văzut-o
pe Doamna Toamnă.