Cireşul

Într-o dimineaţă,
au venit
să-l doboare.

Întâi,
i-au tăiat
crengile uscate.
Apoi,
i-au tăiat
trunchiul.

A rămas
ciotul.
Are douăzeci de inele.

De douăzeci de ani,
cireşul a înflorit,
a înfrunzit şi
a copt cireşe.

În fiecare
primăvară,
printre flori,
priveam
cerul.

În fiecare
vară,
cireşul
râdea cu
copiii care
îi culegeau
roadele.

În fiecare
toamnă,
frunzele cele
mai frumos colorate
umpleau
grădina.

În fiecare
iarnă,
zăream
luna printre
crengile golaşe.

Acum,
cerul e prea
întins,
soarele e prea
puternic,
norii…
prea mulţi.
(ian. 2004)