poeme
vineri, 21 decembrie 2007
Ardere
Zăbovesc adesea
pe malul lacului.
Frunzele îngălbenite se leagănă
în vântul molcom al toamnei...
Umbrele copacilor din jur
sunt tot mai lungi.
Odată cu norii incendiaţi
de soarele ce apune,
se mistuie şi sufletul meu.
(oct. 1997)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Postare mai nouă
Postare mai veche
Pagina de pornire
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu