Aurelia

Aurelia cea mică
Are-acuma o pisică
Şi o necăjeşte,
Când se plictiseşte.

Cu rochiţă o îmbracă,
În braţe o ia şi joacă
Joc de doi cu strigături
Sfârşit cu zgârieturi.

O îmbracă în cojoc
Şi-o aşează lângă foc.
Când pisica se opune,
"Rea eşti, dragă, rea!", îi spune.

Îi pune o pălărie
Albă. Şi cam fistichie.
De coadă-i leagă un şnur
Şi aşa mai dă un tur.

Seara, când răsare luna,
Aurelia şi buna
O culcă pe-o periniţă
Şi-i spune: "Să faci năniţă!"

Iar pisica obosită
În sfârşit e fericită.
Poate să facă ce-i place:
Să doarmă sau să se joace.

Nu se supără pe fată
Când se vede îmbrăcată
Ca o mică domnişoară!
Dar ce-ar mai fugi afară...