Un nou premiu pentru o carte de poeme de inspirație japoneză

 

Despre recenta mea carte de poeme haiku și tanka, intitultă ZÂMBET DE COPIL

 Zâmbet de copil

Prezentare de carte

O nouă publicaţie a Mariei Tirenescu tocmai şi-a făcut apariţia.

Titlul cărţii « Zâmbet de copil » e o incursiune în lumea fericită a copilăriei dar şi o introspecţie lucidă a acesteia pe care autoarea le redă prin intermediul unor poeme haiku şi tanka.

Pe prima copertă ne întâmpină chipul unei şcolăriţe, cu un zâmbet luminos, cu ochi iscoditori şi inteligenţi care pare să ne întrebe : «De unde sunt eu? » , ca apoi tot ea să ne răspundă :

« Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr-o țară. »

(Antoine de Saint-Exupery)

Cartea cuprinde urmăoarele capitole după cum urmează :

- Cum am descoperit poezia japoneză ;

- Familia ;

- Părinţi şi copii ;

- În timpul liber ;

- Prima zi de şcoală ;

- Vacanţa mare ;

- La ţărmul mării ;

- Vacanţa de iarnă ;

- Bunici şi nepoţi ;

- Lumea copiilor ;

- Despre autoare.

Fiecare capitol e ilustrat cu mai multe poeme care se încadrează în titlul dat :

Brânduşa înflorită -

mama priveşte cu drag

chipul fetiţei

Leagăn de copil

atârnat de un ram de tei -

mireasmă de flori

Amândouă poemele ne surprind prin gingăşia şi

prospeţimea lor. Atât chipul fetiţei cât şi cel al copilului din leagăn sunt asociate cu florile : brânduşa şi florile de tei.

În cel de-al doilea haiku apare şi mireasma adormitoare a teiului care face mai profund şi mai plăcut somnul bebeluşului.

Capitolul următor « Părinţi şi copii » este ilustrat de mai multe poeme tanka :

În visul meu

îţi cântam la pian,

dragă mamă -

vântul m-a trezit

când a trântit oblonul

« În timpul liber » ne plimbă pin locurile petrecute în copilăria autoarei :

Cu oile pe câmp -

cununa de păpădii

pe capul fetei

Noapte senină

doi copii îşi dispută

un licurici

« Prima zi de şcoală » ne duce cu gândul la emoţiile pe care le-au trăit toţi copiii cu această ocazie, făcându-ne să le retrăim şi noi prin ochii autoarei.

Septembrie -

ea îşi ascunde păpuşa

în noul ghiozdan

Prima zi de şcoală este o experienţă unică în viaţa unei fetiţe, de aceea aceasta încearcă să se agaţe de ceva drag, de păpuşa cu care s-a jucat până mai ieri. Ştiind că nu are voie cu păpuşa la şcoală, ea o ascunde în ghiozdan. Pe de altă parte, păpuşa devine confidenta

fetiţei căreia îi va împărtăşi pe ascuns primele impresii despre şcoală.

Zâmbet de copil -

pe globul de sticlă

lumea deformată

Acest haiku unde descoperim şi titlul cărţii reprezintă poate imaginea pe care şi-o face copilul despre lumea celor mari, pe care nu o înţelege şi unde toate i se par pe dos.

« Vacanţa mare » descrie bucuriile copiilor liberi de constrângerile şcolare :

Alergând în zori

să prindă fluturi -

câţiva nori pe cer

« La ţărmul mării » continuă ideea din capirolul precedent, completându-l cu bucuria copiilor de a face plajă şi de a se juca pe nisip.

Zori de iulie -

câţiva copii culeg scoici

de pe plajă

Cadrul se schimbă, când autoarea trece la « Vacanţa de iarnă ».

Pe foaia goală

doar un creion fără vârf -

ninge ca-n poveşti

Cine nu e uimit şi încântat la vederea fulgilor de zăpadă ?

Natura se schimbă dintr-odată, deschizând larg poarta spre lumea minunată a poveştilor. Creionul fără vârf, lăsat pe foaia albă, arată graba cu care copilul părăseşte lumea fictivă a desenului pentru a admira miracolul ninsorii care-l transportă în lumea basmelor de iarnă care prind viaţă odată cu ninsoarea.

Urmează un nou capitol de tanka « Bunici şi nepoţi ».

Atât de departe ca vârstă, bunicii sunt totuşi cei mai apropiaţi de copilărie. Spre deosebire de părinţii prinşi în vârtejul activităţilor şi agitaţiei zilnice, bunicii sunt calmi, răbdători şi iubitori faţă de nepoţii lor, având tot timpul să se ocupe de cei mici.

Familia

aşteaptă un musafir

foarte important -

de ce râde Moş Crăciun

şi unde e bunicul ?

Copiii se bucură de sosirea musafirului mult aşteptat, dar se miră că bunicul nu ia parte la acest eveniment important.

Cu toţii ne amintim aceste clipe de sărbători când bunicul se metamorfozează ca prin minune în Moş Crăciun.

Aceasta e « Lumea copiilor » plină de minunăţii, care ne readuce în memorie « Amintirile din copilărie » ale lui Ion Creangă, poeziile Otiliei Cazimir sau poveştile lui Petre Ispirescu.

Autoarea se trezeşte cu nostalgie din toate aceste amintiri :

Un fulg de nea

pe mâna mea caldă -

simt un fior

şi tare îmi e dor

de copilărie

Ultimul capitol, « Despre autoare, ne arată zâmbetul cald al unei bunici împlinite care şi-a văzut nepoţii crescând sub ochii ei iubitori.

Maria Tirenescu a desfăşurat o activitate îndelungată

şi fructuoasă în domeniul liricii nipone şi nu numai aici.

A publicat cărţi de poezie, cărţi de proză şi literatură pentru copii. Ea este în continuare prezentă în lumea literară.

A primit numeroase premii în ţară şi peste hotare.

Este membră activă a Societăţii Române de Haiku din Bucureşti şi a Societăţii de Haiku din Constanţa.

Despre stilul autoarei se poate spune că se caracterizează prin naturaleţe, sobrietate, simplitate şi eleganţă, calităţi esenţiale în poemele haiku şi tanka.

« Zâmbet de copil » e o invitaţie la explorarea lumii magice a copilăriei, a purităţii, frumuseţii şi bogăţiei acesteia. Cartea se adresează copiilor, bunicilor dar şi părinţilor care vor deveni bunici la rândul lor.

După parcurgerea acestor pagini, cititorul

rămâne cu privirea visătoare şi cu un zâmbet nostalgic pe buze.

Virginia Popescu

Un pictor, peste milenii sau o clipă vede inima lui înflorind - un montaj la care am contribuit cu două haikuuri

Un montaj cu lucrări ale pictoriţei Chihiro Iwasaki (1918–1974). A fost una dintre cele mai bune artiste în acuarelă, scriitoare şi graficiană care a militat toată viaţa pentru drepturile la pace şi fericire ale copiilor.
Câteva dintre acuarelelele lui Chihiro Iwasaki au servit drept sursă de inspiraţie unor poeţi români. Cristina Rusu, coordonatoarea proiectului a publicat acest montaj pe saitul Agonia. Vă invit să citiţi!

 http://www.poezie.ro/index.php/poetry/14099839/Un_pictor,_peste_milenii_sau_o_clip%C4%83_vede_inima_lui_%C3%AEnflorind_

 

 

 
Recucerită
grădina bunicilor -
vacanţa mare


Copilul ascuns
după floarea-soarelui:
„Să nu mă trădezi!”

Valuri de amintiri

Despre cartea mea publicată în această toamnă scrie aici:

http://evenimenteeditoriale.blogspot.ro/2016/10/valuri-de-amintiri.html

Poveste

Am cunoscut cândva

o fetiţă cuminte.

Nu prea stătea unde

i se spunea.

Dacă i se explica

de ce trebuie să stea acolo,

putea să aştepte

ore întregi.

Nu ştia cine e Stalin

(a aflat mai târziu),

dar rupsese din cartea aceea cu foi fine

pagina cu fotografia lui Stalin.

Era color.

Când a certat-o tata, a înţeles.

De atunci, cărţile din bibliotecă

au rămas în cea mai bună stare.

Le răsfoia (nu ştia să citească ),

dar le mângâia

şi le aşeza la locul lor.

Albumul

Am regăsit albumul

primit spre păstrare.

Mi l-a dat mama atunci când

„m-am făcut mare”.

Mama l-a lucrat, cu mâinile ei de aur,

încă de când era elevă la Şcoala Normală.

Pe fiecare filă sunt desene

lucrate cu o peniţă fină,

în cerneală de diferite culori.

În loc de fotografii, mama lipise

mostre de modele de cusut,

de tricotat, de croşetat.

Îmi amintesc că am zărit

acel album pe când încă

nu eram elevă.

Mama căuta un model

cu care să-mi înfrumuseţeze o bluziţă.

A fost o zi în care am răsfoit cu grijă,

timp de câteva ore, albumul.

Apoi, albumul a dispărut.

L-am revăzut după o vreme,

când mama mea dragă m-a învăţat

să cos în cruciuliţe.

Alesese de acolo, împreună cu mine,

un model pe care l-am cusut eu

pe un şerveţel.

Acum deschid

albumul ori de câte ori

mi-e dor de mama.

Întâmplare

Mijloc de octombrie cu soare blând.

Muncitorii descarcă o remorcă plină

cu baloturi de paie şi le stivuiesc

în grădina şcolii, acolo unde fuseseră

straturile de ceapă şi morcovi.

Curiozitatea îmi dă ghes.

Urc pe un balot, apoi pe al doilea.

De ce să nu urc până în vârful stivei?

Ajung în vârf.

Ce frumos se vede Vaserul!

Şi podul de lemn. 

Mocăniţa cred că doarme în depou.

Între două baloturi a rămas

un spaţiu destul de mare.

Aş încăpea?

Înaintez cu grijă.

Oare cum voi ieşi?

Renunţ. Curtea şcolii e goală.

Nu m-ar auzi nimeni dacă aş cere ajutor.

Cobor după o vreme.

Intru în casă.

„Te-ai jucat în paie.”

spune tata şi-mi ia un pai de pe mânecă.

 „Uite, ai paie şi pe cap!

Nu cumva te-ai băgat

printre baloturi?”

De ce să mint?

Încercasem, dar nu am înaintat

decât puţin, picioarele

îmi rămăseseră afară.

Eram curioasă, dar nu nesăbuită.

(iulie 2016 )